Turiștii străini vin în ROMÂNIA pentru unul dintre cele mai impresionante drumuri. Ce obiectiv turistic le-a atras atenția

Turiștii străini vin în ROMÂNIA pentru unul dintre cele mai impresionante drumuri. Ce obiectiv turistic le-a atras atenția
Publicat: 30/07/2023, 11:52
Actualizat: 30/07/2023, 13:38

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România și atrage turiștii ca un magnet, an de an. Cei care aleg să parcurgă acest drum se pot bucura de cele mai frumoase peisaje, iar pentru pasionații de motoare, traseul este fabulos. Mulți turiști străini vin să descopere drumul impresionant din fotografiile pe care le admiră pe rețelele de socializare.

Potrivit unui reportaj Observator News, un bărbat din Bulgaria a fost nerăbdător să vadă traseul. A descoperit Transalpina în fotografiile postate pe internet și a fost dornic și curios să parcurgă drumul.

„Frumos drum. Dificil, foarte dificil”, a spus turistul bulgar potrivit Observator News.

Transalpina străbate patru județe traversând Munții Parâng de la sud la nord. Șoseaua are în total 138 de kilometri și, fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii. Chiar și așa, traseul nu are un calendar fix de funcționare.

Și turiștii din România sunt încântați de priveliște și de traseu.

„E a doua oară. Am venit săptămâna trecută cu bicicleta, săptămâna asta cu motocicleta. Încercăm să facem în fiecare an Transalpina, Transfăgărăşan, drum frumos, asfalt bun de data asta şi nu e aglomerat”, a spus un turist român potrivit aceleiași surse.

Transalpina este pe locul al patrulea în topul destinațiilor instagramabile din țara noastră, imaginile surprinse pe traseu fiind de cele mai multe ori spectaculoase.

CITEȘTE ȘI:

Stațiunea de basm cu cel mai curat aer din țara noastră, în 2023. A fost desemnată cea mai bună destinație turistică din România

Turiștii din această țară au luat cu ASALT litoralul românesc! „Am mai fost, mi-a plăcut și vreau din nou”

Staţiunea turistică Bucovina a fost lansată OFICIAL în prezența ministrului român de Externe, Luminiţa Odobescu

REACȚIA unui jurnalist român după ce a aflat cât costă două șezlonguri și o umbrelă, pe o plajă în Italia: „O secundă, să-mi adun falca de pe jos”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce